| <<<< ÎNAPOI <<<< REGULAMENT MPRB EDITIA a III-a 2011/2012 |
I. Informaţii generale:
1. MARELE PREMIU „RADU BACIU” este un turneu de GO, privat;
2. MARELE PREMIU „RADU BACIU” este organizat sub patronajul CLUBULUI SPORTIV „GO VEST” Oradea;
3. Turneul se va organiza pe parcursul a VII etape;
4. Desfăşurarea etapelor se va face conform regulamentului de organizare.
5. La turneu pot participa jucători de GO indiferent dacă sunt sau nu legitimaţi la FRGO;
6. Turneul va avea un clasament general structurat pe trei sectiuni:
a. Jucători până la 10kyu;
b. Jucători între 11kyu-20kyu;
7. Câştigătorului fiecărei sectiuni din cadrul turneului i se va înmâna trofeul „RADU BACIU”
II. Cadru organizatoric:
8. Pentru organizarea etapelor participă, în colaborare cu GO VEST, cluburile CSRB Bucuretti, Milenium Giarmata, Shusaku Tg. Mures, Tengen Brasov, Asociatia de GO Brăila si Pădurariu Sorin, pentru etapa de la Sibiu.
9. Organizatorul de etapă va respecta următoarelor cerinţe:
- asigurarea pe cheltuiala lui a unei săli de joc corespunzătoare;
- asigurarea echipamentului de joc (seturi de joc, ceasuri);
- punerea la dispoziţia participanţilor a informatiilor cu privire la locaţiile pentru servirea mesei şi dacă e cazul, a posibilităţilor de cazare;
- asigură arbitrajul etapei;
- Respectă regulamentul de organizare al etapei.
10. Clubul GO VEST contribuie cu echipament de joc, în caz de necesitate.
11. Clubul GO VEST de comun acord cu colaboratorii mentionati la punctul 8, stabileşte calendarul competiţional;
12. Prima etapă se va desfăsura în luna decembrie, a anului 2011, la Bucuresti;
13. Fiecare colaborator organizează o singură etapă, conform calendarului competiţional stabilit;
14. Regulamentul de organizare va fi acelaşi pentru fiecare etapă;
III. Regulamentul de organizare:
15. Fiecare etapă se va desfăşura la data înscrisă în calendarul competiţional;
16. Fiecare etapă se va organiza pe parcursul a două zile;
17. Fiecare etapă va avea cinci runde;
18. Pe cât posibil, se va organiza separat o grupă pentru începători pentru fiecare etapă;
19. Reguli de joc:
a. Se va juca în sistem elveţian, cu reguli japoneze;
b. Fiecare rundă va avea timpul de gândire de 60 de minute pentru fiecare jucător;
c. Byo Yomi va fi de 10 pietre pentru 5 minute;
d. Komi va fi 6,5 puncte;
e. În vederea stabilirii câştigătorului etapei turneului Marele Premiu „Radu Baciu” se iau în considerare criteriile de departajare specifice sistemului elveţian de joc (numărul de victorii, SOS, SOSOS, DC);
20. Înscrierea la concurs se va face on-line pe site-ul www.govest.ro, sau pe site-ul organizatorului;
21. Taxa de participare va fi de 10 ron pentru adulţi şi de 5 ron pentru elevi şi studenţi;
22. Câştigătorul fiecărei etape va fi premiat de către CLUBUL SPORTIV „GO VEST”;
23. Ocupantii primelor 10 locuri vor primi diplome din partea CLUBULUI SPORTIV „GO VEST”;
24. Organizatorii etapei pot acorda la rândul lor premii pentru etapa respectivă;
25. Ultima etapă a MARELUI PREMIU „RADU BACIU” se vo organiza la Oradea;
26. La finalul acestei etape de la Oradea, se va acorda trofeul „MARELE PREMIU RADU BACIU” câştigătorilor fiecărei sectiuni din cadrul turneului;
IV. Întocmirea clasamentului turneului:
27. La finalul fiecărei etape se va întocmi clasamentul turneului după următoarele criterii;
a. Se acordă fiecărui jucător câte 0,5 puncte pentru fiecare partidă jucată;
b. Se acordă fiecărui jucător câte un punct pentru fiecare victorie;
c. Se acordă puncte bonus pentru locul ocupat in clasament etapei, ocupantilor primelor 10 locuri, după următoarea regulă: 12 puncte pentru locul I, 11 puncte pentru locul II, … , 3 puncte pentru locul 10;
d. Se acordă 3 puncte bonus pentru 5 victorii la etapă, 2 puncte pentru 4 victorii la etapă si 1 punct pentru 3 victorii la etapă;
e. Se acordă 0,5 puncte pentru fiecare rundă în care jucătorul a stat din cauza numărului impar de jucători;
f. Toate punctele cumulate, conform criteriilor a-e, vor stabili clasamentul general al etapei;
g. Pentru fiecare sectiune a concursului se va întocmi câte un clasament al turneului.
V. Întocmirea clasamentului final al turneului:
28. Câştigătorul trofeului fiecărei sectiuni se va stabili în urma cumulării celor mai bune sase punctaje individuale din cadrul etapelor;
29. În caz de egalitate de puncte, se iau în ordine următoarele criterii de departajare:
a. rezultatul direct;
b. numărul mai mare de etape câştigate;
c. numărul mai mare de victorii;
d. numărul mai mare de partide jucate.
VI. Dispoziţii finale:
30. Clubul GO VEST Oradea, în calitate de organizator al turneului asigură:
a. Comunicarea cu organizatorii:
b. Suportul pentru înscrierea on-line a participanţilor la fiecare etapă (dacă e cazul);
c. Diplomele pentru fiecare etapă;
d. Premiul pentru câştigătorul fiecărui etape;
e. Transmiterea rezultatelor individuale la EGD;
f. Trofeul „ MARELE PREMIU RADU BACIU” pentru fiecare sectiune.
31. Organizatorul etapei asigură:
a. Cerinţele de la punctul 9;
b. Încasarea taxei de participare;
c. Plata arbitrajului (din taxa de participare);
d. Asigură apă si sucuri pentru participanti, din taxa de participare.
32. Arbitrul fiecărei etape asigură:
a. programarea rundelor;
b. afişarea rundelor şi a rezultatelor;
c. rezolvarea eventualelor litigii legate de joc;
d. întocmirea clasamentului etapei;
e. întocmirea fişierului cu rezultatele individuale, ce urmează a fi transmis la EGD.
f. arbitrul ultimei etape, pe baza clasamentului turneului, stabileşte câştigătorul trofeului „Radu Baciu”, pentru fiecare sectiune.